JOC RESPONSABIL
CONTI CAZINO – POLITICA DE JOC RESPONSABIL
Conti Cazino încurajează responsabilitatea în jocurile de noroc și recomandă tuturor clienților săi angajarea într-un stil de joc responsabil.
Activitatea de pariere poate fi asociată cu efecte negative, astfel vă recomandăm cu insistență să nu practicați jocuri de noroc dacă nu cunoașteți consecințele.
Echilibrul în ceea ce privește timpul și sumele investite în jocurile de noroc reprezintă un prim pas în desfășurarea activității de pariere într-un mod responsabil.
SPRIJINUL OFERIT DE CONTI CAZINO
Sprijinul este oferit de întreaga echipă Conti Cazino, în special de către departamentul de Asistență Clienți. Agenții noștri sunt întotdeauna disponibili pentru a vă oferi ajutor în ceea ce privește setarea limitelor și utilizarea altor instrumente de joc responsabil.
De asemenea, vă recomandăm să apelați și la ajutorul unui specialist, care vă pot oferi consiliere telefonică sau online: https://jocresponsabil.ro/consiliere-online-24-7/ .
DEPISTAREA PROBLEMELOR CU JOCURILE DE NOROC
În cazul în care considerați că activitatea de pariere are un efect negativ asupra calității vieții dumneavoastră, vă recomandăm să completați chestionarul de mai jos. Dacă ați răspuns afirmativ la oricare dintre întrebările următoare, vă sfătuim să revizuiți nivelul practicării jocurilor de noroc.
- Vă simțiți deprimat sau aveți tendințe sinucigașe din cauza jocurilor de noroc?
- Certurile, frustrările sau dezamăgirile vă trezesc dorința de a juca ?
- Atunci când vă jucați și rămâneți fără bani vă simțiți pierdut și nerăbdător să începeți cât mai rapid o nouă sesiune de joc?
- Jucați până în punctul în care pierdeți sume de bani peste bugetul stabilit inițial de dumneavoastră?
- Ați mințit vreodată cu scopul de a acoperi sumele pierdute și timpul petrecut pentru a paria?
- Motivul pentru care pariați este dorința de a scăpa de o viața nefericită?
- Interesul dumneavoastră față de familie, prieteni sau hobby-uri este din ce în ce mai scăzut?
- După ce ați avut sesiuni de joc cu pierderi, simțiți că trebuie să încercați cât mai curând posibil să recuperați suma pierdută?
- V-a fost criticat vreodată nivelul de pariere?
- Lipsiți de la locul de muncă pentru a practica jocuri de noroc?
RECOMANDĂRI PRIVIND RESPONSABILITATEA ÎN JOCURI DE NOROC
Următoarele recomandări vă vor ajuta să mențineți un stil de joc responsabil:
- Stabiliți-vă un budget înainte de a începe să jucați şi nu depășiți suma maximă;
- Stabiliți-vă o limită de timp pentru sesiunile de joc și nu o depășiți;
- Asigurați-vă că luați pauze regulate în timpul jocului;
- Jucați doar sume de bani pe care vi le permiteți. În niciun caz nu împrumutați bani pentru a juca;
- Nu jucați dacă vă resimțiți stări de depresie, dacă vă regăsiți într-o situație stresantă sau orice altă situație care v-ar putea afecta judecata.
LIMITAREA DEPUNERILOR
Opțiunea “Limită de depunere” vă permite să vă puneți o limită asupra sumei pe care o puteți depune în cont, într-o anumită perioadă. Aveți posibilitatea de a pune limite pe anumite perioade de timp: de o zi, o săptămână sau o lună. Setarea unei limite intră în vigoare instant.
Dacă vă răzgândiți, puteți mări limitele de depunere, însă această modificare poate dura până la 48 de ore pentru a intra în vigoare, după cererea inițială.
În cazul în care doriți să reduceți limita de depunere, acest lucru se poate face în orice moment și va avea efect imediat.
Puteți seta și modifica limitele de depunere din meniul Contul meu -> Joc responsabil -> Limite. De asemenea, puteți contacta departamentul Asistență Clienți pentru mai multe informații, însă aveți în vedere faptul că modificările ulterioare pot fi efectuate doar de dumneavoastră.
- Limita de depunere zilnică (24 de ore)
Această limită funcționează timp de 24 de ore. De exemplu, dacă ați atins limita de depunere zilnică la ora 15:00, veți putea depune iar ziua următoare la ora 15:00.
- Limita de depunere săptămânală (7 zile)
Această limită funcționează timp de 7 zile. De exemplu, dacă aţi atins limita de depunere săptămânală miercuri la ora 15:00, veţi putea să putea depunere iar săptămâna următoare miercuri la ora 15:00.
- Limita de depunere lunară (30 de zile)
Această limită funcționează timp de 30 de zile. De exemplu, dacă ați atins limita de depunere lunară pe data de 15 luna curentă, veți putea să depuneți din nou luna următoare pe data de 15.
Puteți activa mai multe tipuri de limite simultan, fiind aplicată prima limită atinsă (cea mai mică).
De asemenea, vă puteți seta și limite de pierdere, de rulaj sau de verificarea sesiunii în aceleași condiții ca cele de depunere.
EXCLUDERE TEMPORARĂ SAU AUTOEXCLUDERE
Conti Cazino vă oferă varianta de a lua o pauză de la joc sau de a vă autoexclude. Nu există nici o modalitate de a anula pauza până ce perioada aleasă nu expiră, oferindu-vă perioada de liniște de care aveți nevoie. În acest interval, nu va exista nicio modalitate de reactivare a contului, iar Conti Cazino îşi va asuma responsabilitatea de a găsi şi de a dezactiva orice cont veţi încerca să deschideți.
Opțiunile pentru pauză pot fi accesate din meniul “Contul meu”, secțiunea “Joc responsabil”. În cazul în care clientul a selectat din contul de joc o perioadă de pauză sau de autoexcludere pe o perioadă determinată, contul va fi redeschis automat atunci când perioada respectivă va expira.
În cazul în care doriți să luați o pauză mai mare decât cea oferită, vă recomandăm să ne contactați departamentul de asistență clienți, care va procesa cererea cât mai rapid, în timpul programului de lucru.
AJUTOR ŞI CONSILIERE
Pentru mai multe informații despre jocul responsabil, inclusiv ajutor şi consiliere, vă recomandăm să accesați următorul link: https://jocresponsabil.ro/
Joc responsabil acționează drept element de bază în programul de educație pentru reducerea considerabilă a problemelor legate de jocurilor de noroc, precum și furnizarea soluțiilor de tratament și sprijin pentru cei care au nevoie.
POLITICA REFERITOARE LA MINORI
Utilizarea site-ului Conticazino de către minori este strict interzisă, iar pentru prevenirea participării lor la jocuri de noroc Conticazino a impus o serie de măsuri ferme.
În momentul înregistrării sau depunerii de fonduri, se aplică o procedură de cunoaștere a clienților (KYC), prin care se verifică vârsta și datele unui jucător. Nefurnizarea acestor date în termenul stabilit poate duce la blocarea contului.
În cazul în care departamentul relevant are suspiciuni cu privire la vârsta unui jucător, acest lucru este raportat imediat pentru o serie de controale adiționale.
CONTROL PARENTAL
Important! Dacă sunteţi îngrijorați că minorii au acces la site-uri de jocuri de noroc sau alte materiale inadecvate online, puteți restricționa accesul la aceste site-uri, prin utilizarea unuia dintre programele de filtrare.
netnanny.com – software-ul de filtrare care protejează copiii de conținut web inadecvat.
salvaticopiii.ro – software-ul de filtrare care le permite părinților să blocheze orice site.